Mai credeti in Mosu'?
De ceva vreme ma preocupa alimentele naturale, in special
pentru ca sunt singurele din care se pot crea preparate gastronomice
adevarate, dar si din cauza ca, incurajarea micilor producatori, atrage dupa
sine, infinite beneficii economice, sociale si culturale. Nu de putine ori am
povestit despre incursiunile mele in piata si despre placeri si neplaceri
legate de acestea. Unul dintre inconveniente, este ca, de multe ori, se
intampla ca micii producatori sa fie prea mici pentru a avea personalitate
juridica si a elibera factura, sau chiar bon fiscal. In niciun caz nu vreau sa
renunt la calitatea produselor naturale, asa ca am cautat un loc de unde pot sa
cumpar produse naturale, cu toate documentele necesare. 
Tot gandindu-ma la asta, am vazut o reclama despre
produse naturale. Era mare si frumoasa, pe un panou exterior. Chiar langa un
panou electoral. Nu era singura. Intreg cartierul meu gri, era acum colorat ca
intr-un vis frumos. Apoi, vad doua supermarket-uri, unul langa altul, cu
acelasi mesaj in vitrina. Mesajul vorbea despre produse proaspete, cu vitamine,
energie, culoare si toate cele. Asa am intrat in magazinul Mega Image, atras de
aceasta imagine a produselor marcii Gusturi
Romanesti. 
Inauntru, imaginea proaspata continua. Produse bine
prezentate, cu afisaj care ma asigura inca o data, daca mai era nevoie, ca
legumele sunt atent selectionate, cultivate cu ingarasamant natural. Pe un
afisaj intern, vad: Legume din gradina
bunicilor. Deodata, ma las purtat de val, si imaginatia ma duce la niste
bunici rumeni in obraj si la increderea totala pe care o inspira ei. Daca Mega
Image a reusit sa aduca bunicii din piata in care merg mereu, intr-un
supermarket si sa le vanda produsele acelea delicioase clientilor lor, asta
inseamna un pas foarte mare. In piata, stii ce cumperi, pentru ca acel lucru
este facut de acele maini trudite si stii ca ai parte de produse cat se poate
de naturale, aduse cu greu la taraba. 
Asta ma face sa ma gandesc la greutatea care ii incearca
pe acei tarani, dincolo de aspectele romantice, pe care ei nu le percep asa cum
o facem noi. In piata, ma interesam mereu despre tehnicile de cultivare, direct
la producatorii care le si vindeau. Ma apropii de legumele din stand si caut sa
vad de unde vin acestea. Nicio referire la cine le produce. Nu numai ca nu vad
numele bunicului care le aduce, dar nici datele de identificare ale unor
producatori sau furnizori. Nici personalul magazinului nu reuseste sa imi dea
un raspuns. O domnisoara, sincer incurcata de interbarea mea, se duce grabita
sa afle un raspuns. Vine inapoi sa imi zica, ca nu are raspuns. Nu era deloc ce
asteptam. Un aspect foarte placut al mersului la piata este ca intotdeauna,
cineva iti da aceste raspunsuri despre produse, pentru ca le-a crescut cu acele
maini trudite cu care ti le intinde atunci, pentru ca le stie de mici. Aici am
impresia ca sunt la orfelinat. Identitatea se pierde cumva pe drum. Ce inima o
fi avut bunicul sa aduca aceste tinere legume acolo… pentru ca multe dintre
cele pe care le-am vazut eu, nu ajunsesera la maturitate.
Nu am voie sa fotografiez nimic, dar sunt fixat de cateva
camere de luat vederi si de privirile agentilor de paza. De cand am inceput sa pun intrebari,
par gata de actiune.
Povestea mea incepea sa isi arate adevarata fata. Ajuns acasa, incep sa
cercetez pe internet, dar nici urma de producator, de parca aceste legume au fost
aduse de Mosu’... sau Bunicu’. Un colaborator de-al meu, din echipa publicatiei
Gusturi Naturale, contacteaza responsabilii de comunicare ai Mega Image si
incearca sa obtina o clarificare oficiala, chiar de la directoarea de
comunicare, dar este informat ca producatorii si furnizorii nu sunt omisi
dintr-o greseala de pe ambalaj, ci pentru ca datele de identificare ale
acestora... sunt confidentiale. Dupa cateva raspunsuri standard ale doamnei,
blogger-ul ambitios, ramane cu receptorul in mana si cu ecoul propriei voci,
pentru ca, de partea cealalta, conversatia se intrerupsese inainte sa isi dea
seama. Probabil au atins renii Mosului vreun fir. Trimte un e-mail, dar
primeste acelasi raspuns oficial, care invoca deja cunoscuta confidentialitate
a originii produselor pe care le mancam noi si cu care ii hranim pe cei dragi.
Nu va aduce aminte de timpurile in care ii intrebati pe parinti de unde vin
cadourile de sub brad? Raspunsul era invariabil, unul mistic: “de la Mosu’ ”. Daca atunci, aceste
raspunsuri erau menite sa ne protejeze inocenta, ei bine, acum avem legi
europene care ne protejeaza de aceste raspunsuri. Cum ar fi cele ce
reglementeaza transparenta trasabilitatii produselor alimentare.
Probabil ca Spiridusii Bunicului s-au simtit amenintati
de ideea de a da clarificari pentru presa, asa ca ma gandesc sa reiau traseul
si sa merg din nou intr-un magazin, ca orice consumator, pentru a cere
detaliile care ma intereseaza. Mi se da, de aceasta data, o hartiuta cu un
nume, numar de telefon, si o adresa de la capatul Bucurestiului, pe strada
Siret, numarul 95. Aflu ca, de fapt, doamnele de la sediul central, cu care am
vorbit, ar dori sa ofere informatii, dar numai clientilor si despre un anume
produs, nu si presei, pentru un numar
mare de produse. Explicatia ma pierde din nou in zona mistica, in care m-au
bagat culorile vii si bunicul cu gradina naturala imaginara.
Am avut si o intrevedere in persoana, cu doamna director
de comunicare. M-am prezentat la receptie, dar, cand a aparut
interlocutoarea mea, am avut impresia ca ii parea rau ca nu a asociat numele
meu cu intrebarile pe care le primise deja. La data la care trebuia sa primesc
raspunsul, nu am mai avut placerea sa o revad... era intr-o sedinta. Superiorii
domniei sale, deasemenea... Si oricine altcineva care ar fi putut sa imi
transmita raspunsul solicitat. Am primit, dupa ceva vreme, insa, un raspuns,
din partea unei alte directoare, de aceasta data, din departamentul de
marketing, care imi servea sablonul cu confidentialitaea originii produselor
alimentare, si ma intreba in numele cui cer eu aceste raspunsuri si ce fac eu
cu ele, asemenea celeilalte doamne director, care ma intreba daca sunt din
partea concurentei. Ba mai mult, ma instiinta ca percepe tonul intrebarilor
mele, drept ofensiv.
Mi-a dat iar alt termen pentru a capata informatii pe
care ma asteptam sa le gasec pe ambalaj . Cand credeti ca este urmatorul
termen? Pe 21 Decembrie 2012! Ma intrebam ce ajunge primul: un raspuns
profesionist si transparent, care sa clarifice informatii pe care le consider
de interes public, sau sfarsitul lumii. Pana la ora asta, nu a ajuns niciunul.
Intrebarea mea catre toti cititorii, este aceeasi pe care
le-am pus-o celor de la Mega Imge: Cum reusesc dumniile lor sa livreze, in
fiecare zi, tone de produse naturale, proaspete, de la mici producatori locali
intr-o distributie de masa? Daca sunt din gradina bunicilor, cati bunici are
Mega Image, incat pot furniza pentru aproximativ 200 de magazine? Oare fiecare magazin
are bunicul propriu?
Imi imaginez ca, asa cum ati avut odata un substitut de
Mos Craciun, acest Mos Gerila al erei consumismului, este unul foarte musculos,
pentru a putea duce legume la supermarket.
Cat despre bunicii si bunicele nu atat de puternice de la
taraba sau de pe trotoarele din fata supermarket-urilor, ei sunt din ce in ce
mai putini. Cum compenseaza marii distribuitori pierderea locurilor de munca
din agricultura si micul comert rezultate in urma importarii sau a productiei
de masa a alimentelor? Daca nu avem grija sa ne protejam bunicii, ei vor
disparea de tot, lasandu-ne numai cu un Mos Gerila foarte musculos, care ne va
spune povesti, pentru a dormi mai lisititi.
Deci, daca inca mai credeti in Mosu’ si nu v-ati
maturizat pana acum, oriunde ati fi, la orice colt de strada, este un magazin
cu distributie de masa care va ajuta sa o faceti. Trebuie numai sa le puneti o
intrebare, si imaginea feerica se va spulbera intr-o clipa. Sunteti pregatiti
sa o faceti?
Culinary regards,
David Contant
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu